Ajuta un copil suparat sa treaca pragul emotional – partea II


Ca si o continuare a acestei postari, am sa va povestesc mai jos cateva intamplari amuzante si ceva ganduri si solutii folosite de noi. Discutam de diverse tipare verbale, specifice perioadei comuniste, precum „ce o sa spuna oamenii” si „sa-ti fie rusine”.

Cand era mai mica si ne intorceam odata de la piata, ea normal, plina pe tricou cu zeama de piersica, intr-o mana cu o rosie si in cealalta cu o piersica mancata pe jumatate, o trecatoare de varsta a treia, a inceput sa spuna asa de la distanta si din mers, fara sa o intrebe nimeni, „Vai, ce copil murdar, sa-ti fie rusine ca mama ta se chinuie sa te tina curata si uite cum arati”. Sincer, eu la astfel de interventii care nu sunt binevenite, sar ca arsa si imi protejez copilul. Insa de data asta, copilul a rezolvat situatia si a raspuns tare si apasat: „Exista masina de spalat rufe”. Doamna din discutie, a ramas in soc, fara replica.

Si daca tot vorbim de interventii neplacute, de multe ori nu inteleg atitudinea servilista a mamicilor de pe strada, parcuri sau alte locuri comune, atunci cand necunoscuti se baga sa certe copilul mic pentru lucruri nevinovate sau cand fac comentarii fara sens. Nu stiu cum pot sa suporte cu zambetul pe buze, chiar daca nu le place sau sa confirme spusele necunoscutile si sa inceapa la randul lor sa-si certe copii. Sau sa tolereze comportamentul de tip bullying, practicat sub ochii lor de alti copii de aceeasi varsta sau mai mari. Sunt fraze precum „asta-i topoganul/leaganul/parcul meu, te lovesc daca nu ma lasi sa intru primul, da-te la o parte ca e topoganul meu” sau intimadari prin priviri si cuvinte urate.

Cand ni s-a intamplat noua prima data, am intervenit noi, insa am invatat-o si pe ea sa isi rezolve aceste conflicte. Cum? I-am zis sa repete exact cuvintele pe care le spune celalalt copil, dar mai apasat si mult mai hotarat si de fiecare data, copii mai mari, cu cate 3-5 ani ca ea, dadeau inapoi, fiindca nu se asteptau la o asemenea reactie. Nu e tocmai ideal si sigur sunt si alte solutii mai bune, insa eu nu le-am gasit. Nu suport copiii care incearca sa intimideze alti copii, comportament practicat ulterior si cand sunt mari, ca si adulti, crezand ca le merge la orice varsta. Este o dovada clara de lasitate si o acumulare de multe frici si tensiuni interioare nerezolvate, bagaj pe care il cara toata viata in spinare.

Si discutand de plans, de cand ea a inceput sa vorbeasca cat si acum, la aproape 7 ani, vine la mine in brate si spune, simt nevoia sa ma descarc si incepe sa planga si o tin in brate pana se linisteste, fara sa incerc sa o opresc. Asadar, sa fim alaturi de copiii nostri, fiindca lasandu-i acum sa planga, sa se descarca si ajutandu-i sa faca fața emotiilor atat de intense cu care nu stiu ce sa faca, vom creste niste viitori adulti ancorati bine in stapanirea emotiile lor.



Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *